Limitele interpretării

Pentru raţionalismul grec, de la Platon la Aristotel şi mai departe, a cunoaşte înseamnă a cunoaşte cu ajutorul cauzei. Chiar şi a-l defini pe Dunmezeu înseamnă a defini o cauză dincolo de care nu mai există nici o altă cauză. Pentru a putea explica lumea prin cauze trebuie elaborată o noţiune de lanţ unidirecţional: dacă o mişcare are loc de la A către B, nici o forţă din lume nu va putea face ca ea să meargă de la B către A. Pentru a fonda unilinearitatea lanţului cauzal trebuie să fie admise anumite principii: principiul de identitate (A=A), principiul de noncontradicţie (imposibil ca ceva să fie A şi să nu fie A în acelaşi timp) şi principiul terţului exclus (ori A e adevărat ori A e fals: tertium non datur). Din aceste principii derivă modul de raţionament tipic raţionalismului occidental, acel modus ponens: dacă p, atunci q: dar p; atunci q. Aceste principii prevăd, dacă nu recunoaşterea unei ordini fixe a lumii, cel puţin un contract social. Raţionalismul latin acceptă principiile raţionalismului grec, dar le transformă şi le îmbogăţeşte în sens juridic şi contractual. Norma logică e modus, dar modus-ul este şi limită, şi deci graniţă.